nu mi-am căutat niciodată mersul drept
nici normalitatea din spatele somnului
s-ar fi cangrenat odată cu trecerea zilelor
dar aș fi alergat oricând
ca un agonist

mi-am dăruit viața unei biblioteci județene
să-mi răsfoiască sângele o tânără
cu degetele neiubite
să se îmbrace în trupul meu
în fiecare seară cu buzele curate

dacă îți voi șterge ochii
cu o cârpă umedă
lumea ar cădea din ei ca o crustă
numai așa
îmi vei putea vedea suspinul
pentru că transparența este limbajul pruncilor

oricum voi cere ceea ce mi se dăruiește
numai după ce refuz măcar o singură dată

știai că demonii nu au avut niciodată o biografie?
sunt doar niște străzi unice
pe unde dumnezeu își plimbă odraslele
cu intenții îngerești
pentru că îngeria se învață la căminul cultural
ca și iubirea
în fond
toate iubirile au fost la început
niște virgule amărâte
un fel de munte sătul de toți bocancii

acesta este singurul motiv pentru care
îmi caut zilnicitatea
în mijlocul apei
și îți biciuiesc trupul
cu toată liniștea mea