mai ții minte?

copacul care învârte manivela cutiei
cu iluzii
era de fapt o muzică sălbatică
care ardea în ciorchinele de fluturi

marțea trecută
un dumnezeu cu mâinile singuratice
și-a prelins oasele de șarpe
în largul străzilor
crescute din greșeala primilor adami
în care și-au descălțat gleznele tinere
toate reînceputurile

într-un fel
degetele noastre au același glas
răsfoit
suntem pădurea prin care sensul
se scurge spre nicăieri
de asta mă și întreb
dacă noi suntem atât de curgere
cum ar putea cineva respira

sub o apă de hârtie?