simțiri raificate tot vin și mă-nconjoară
pecetea buzei mele obrazul tău o poartă
dar am pornit cărare pe diferită soartă
și frunzele-mi sunt umezi de ochi a cîta oară...
obrazul tău și-acum mai poartă-același semn
dar tu nu-l simți defel, e-n văzul nemuririi
și arde-același foc topind același lemn
în pieptul meu topit de patima iubirii.
spre Meka mă îndrept, asemenea emirii,
spre rugăciune-ndrept tot lutul meu nedemn
căci poate-om fi vreodată în veșnicie mirii
cu buza buza-ți caut la-ntîiul tău îndemn...
n-aștept din mărturie vreunul din foloase
și geru-ncepe-ncet să-mi intre-n gînd și-n oase...