beau plumb din pocalul toamnei aproape iarnă
viscerele mi se plumburesc țipător
durerea e la timpul prezent într-un prezent strivit
de patima suferinței plumbul mi s-a solidificat în oase
nici creierul nu-l pot vinde întotdeauna
hîrtia hilară mă sperie ades albă
scrisul meu de doctor în științele plumbului
nu a picurat pecete pe ea ca pe o scrisoare către Dumnezeu
tușesc trupul tresare și degetul meu mic îmi zice să tac

tac respirînd tristețe scribul continuă a trece pe foaie
toate mirosurile durerii de la piele la sînge și
toate nimicurile ce mi se împlîntă în creier cu viteza
creerii lui Dumnezeu
într-o zi de toamnă
undeva