pe scara infinită a unui arcuș din anotimp
am regăsit urcușul
pasului așezat în târziu
într-o respirație filozofând
de la călcâiul dorinței
până la ultimul fir
din arcușul neamuțit
de ger

o spirală îți atinge fruntea din seară
iar cu buzele născânde îți sărută gândul
ce se îngână
între clepsidra ce ne curge
și propriul fir
de nisip

asudă îngăduința unor brațe din înserări
cuminți și depărtate
ce rețin pe prispa vieții
taina nupțială
într-o ortografie cu umeri goi
și nopți albastre.