te așezi în comoditatea asta în care lucrurile cele mai mici
par mai sigure. un raft o ușă care se închide doar iarna
teama că mă voi lăsa de fumat sau că felul în care adormi
mă ține aproape tot mai aproape. dar e bine să fie strâns
în frigul din oase, e bine să fie puternică mâna care acoperă
durerea străpunge până și firele de păr până și marginea unghiei
și trage în noi cu gloanțe din apă de ploaie de toamnă
de dragoste nu ducem lipsă doar seara, luminile care se sting
îți spun să adormi altfel cu pătura strânsă, un vierme de mătase
din care visele se deșiră fără rost. fără rost mi se spune
că altfel trebuie să cred în cuvinte în păsări care înțepenesc
singure sub pietroi falși, diguri în care apa simte că e o forță
că poate să frângă până și cerul și stâncile dantelate
și face orificii prin care poți să respiri culcat în nisip
viața poate să fie o plajă pe care soarele să stea la apus