cerul s-a prăbușit
stelele nu mai sclipesc
privirea mi-a rămas pironită-n
asfințit
nimic nu mai este cum a fost
atunci când soarele
răsărea zi de zi
cu tine
și apunea cu-n sărut
pe ochi-ți umbroși

apocalipsa sufletului
a-nceput odată cu iarna
trupului tău
chinul persistă
nu acesta-i sfârșitul
el vine atunci când
te voi întâlni
într-o grădină de flori albe
crescute din
lacrimile mele

acolo vom face nunta
unui alt început
sub un soare numai răsărit
iar stelele nu vor mai cădea
vom fi doar noi
martori ai iubirii veșnice

trăiesc apocalipsa
iar sufletul meu
arde-n focul iubirii