Când am pierdut vigoarea și am rămas
fisurat pe mările somnului, nervii pălesc,
calciul oaselor e în reflux, iar ochii
despart depărtarea de apropiere, orizontu-i confuz.
Foamea de nemărginire, de întâmplări neprevăzute,
dorul de zbor sub lună plină sunt obsesii ne-nțelese,
răscolesc îndoiala și plâmg ploile de toamnă.

Cu metalice cuvinte tăioase prin gânduri
cineva mă supune la judecățile sale
și-mi omoară visele să le îngrop în uitare.
Noaptea se destramă ca pânza veche de in
cu un sărut fierbinte al femeii,
ninsori de stele se șterg de ferestrele casei de lemn
și pace.