Desene închipuite îmi inundă mintea
obosită
Răgete sângerii îmi sfâție sufletul
obidit
Mă urc pe munți pentru-a soarbe licoarea
oțetită
A lacrimilor picurate de norii
osteniți.

Sufăr! Delir suprem al nopții
întârziate,
Undele salvatoare se ascund în dureroasa
întunecime,
refuzând să-mi mai gâdile patimile cu căldura-i eternă.

Gânduri se cern precum efulgurațiile
întârziate
la propriul festin.

Alene se trec clipe prin mine,
Nimicul alungă potopul,
dar aduce cu sine sorocul: fatidic,
sporadic, necruțător.