oamenii care aleargă deasupra pielii și-au învățat zilnicitatea pe de rost
și certitudinea frigului îngropat în obrazul cel mai sincer
ca un somn îngrămădit între cuvintele
proaspăt culese dintr-o crucificare

nu am întâlnit niciun donator de moarte dispus să-și fotografieze țipătul
nicio iubită care să-mi dea naștere în fiecare noapte
balerina care a născut unsprezece bărbați cinstiți
s-a ascuns în sângele meu ca într-o cameră de hotel
uneori îmi mușca din tălpi drumurile greșite
iar eu o priveam cu o lăcomie dusă până la orbire
cum încerca să scape de sub conturul tuturor bărbaților
care s-au îmbolnăvit de coapsele ei

dimineața devreme sprijin aerul să nu se prăbușească
sub greutatea păsărilor
îmi caut mâinile pierdute în alte mâini
gândesc sfârșitul culorii din obrazul tău
și eliberez la sfârșitul cărții
rămășițele
dintr-o balerină nelocuită

mă numesc doi