când pământul începe
să asculte iarba
în curtea mea
se ițește câte un tub gros
cu pereți elastici
care tot crește
din el însuși


prin emergența transparentă
pe care pulsează un cadran
se văd spaime
care întorc capetele peste umăr
așteptări
care-și freacă palmele
temeri
ce se ascund în cute de batiste
peste gurile supravegheate
de ochii ovali sau de guri de tunel


din mațul albăstriu
gonind mulțimile bulucite
se aude galopul inorogului


cadranul se scurge
din calea cornului strălucitor


membrana explodează
suflul de iarbă fermentată
aruncă în lume
ca de fiecare dată
fluturii care mă târăsc
la viață.