Uneori mi se-ntâmplă să ies din mine,
mi se-ntâmplă așa
cum o pasăre mare, foarte mare,
din zbor, se lasă la picioarele unui om singur

poate nu chiar atât de singur
dacă ține strâns la piept o vioară
frumos lustruită, dar care nu cântă

care nu cântă, dar care se-aude
departe, în lunci neștiute de nimeni,
sau poate, într-un soare care nu încălzește,

dar care strălucește în inima lui
și în inima mea, totuna
și focul se-aprinde singur, pe dealuri, a viață

și care nu arde, căci frumoase femei
încă adună spice
și tineri bărbați cu iarba în dinți
le poartă pe brațe până în inima casei

Uneori mi se-ntâmplă să ies din mine
mi se-ntâmplă așa
cum o pasăre mare, foarte mare,
se ridică ușor din vioara omului singur
și zboară neîntrerupt spre o casă cu inimă.