captiv al propriilor sentințe
pahare de vodcă
ciocnindu-se de dumnezeul-perete
spre răsărit e doar un perete
mă închin lui
nu știu niciodată
de ruga transcede peretele
spre Dumnezeu
ori se izbește ca nuca
și ruga rămîne-n odaie

asta ar explica de ce aerul
e rarefiat în cameră
rugăciunile au nevoie
să inhaleze oxigen
și-n Rai efect de seră
iert o vreme
apoi mă răzbun pe o sticlă
destupată în surdină