Nopțile de care se spânzură întunericul
nu mai au frânghii,
stelele la trecerea prin anotimpuri
își schimbă gândurile.

Privirile ceruite pe ochi
chemătoare
coboară din oglinzi în suflet
ca niște bobi de luminnă,

în timp ce palmele-mi culeg roua
dimineților de rubin
și asudă.

Ziua își începe mirajul
cu un soare la orizont
aprins peste păduri.

Apele devin repezi
ca ceasurile
cu limbi de piatră.

Munții se plimbă de mână
soarele se întețește și arde
deasupra de nori.