prima oară când te-am văzut
purtai o pălărie de soare
o rochie albă ce-ți cădea pe corp
precum o briză de primăvară
cu miros de flori proaspăt înflorite
nu ai scos niciun cuvânt
erai la fel de tăcută precum cerul
la rugile mele
priveai doar și zâmbeai profan
la toate copilele ce te înconjurau
fecioare bine alese din poporul tău
din lumea ta vulgară -

apoi o altă zi într-altă lună
cu iz de căpșuni coapte
mi te-a adus dinainte un înger
la fel de tăcut la fel de rebel
cu o carte în mână de Kafka
pe care n-o citeai și nici
n-ai citit-o vreodată
dar o țineai strâns la piept
săgeată înfiptă în inimă -

acum fă și tu ce n-ai mai făcut
deschide gura și vorbește
spune-mi ce ai pe suflet
și eu te voi asculta
și-ți voi respecta ultima dorință
căci nicio umbră nu va trece
fără a fi decapitată
nicio iluzie nu va trăi la nesfârșit
iar tu vei muri odată cu mine
pe nisipurile clepsidrei sparte -