adun cuvintele dispuse în jurul luminii
ca o spirală a existenței
deseori aruncată în spatele unei perdele de fum
am fost acolo
unul dintre cuvinte striga
iubește-mă femeie
strânge-mă în tăcerile cuvintelor rămase
pe buzele flămânde ce recită un alt poem
culorile sunt atât de vii
de parcă ar fi surâsul ce mă uimește
cu fiecare cuvânt
femeia
din dansul privirilor uitate pe mine
de parcă aș ști ce să fac cu ele
atât de mult timp
atât de mult sens și consens
nonsensul propriului meu cuvânt
din cuprinsul unei cărți
o altă lumină a aceleiași lumini
femeia
cu singura mea șansă de a o iubi
ca să exist
cuvânt
necuvânt aș fi fără ea
dar ce aș mai putea fi fără ea
femeie tu cuvânt
eu un sărman penel
tu cel mai frumos poem
cu scris omenesc.