Te-am regăsit așa cum te știam,
cu șerpi prinși în păr, încolăciți, reci, veninoși;
și ochii îi aveai la fel, plini de viermi,
iar pe gura ta păianjenii au țesut pânze.
Nu te mai sărutase nimeni.
Cine ar fi sărutat o ruină pleșuvă
încărcată de carii ce ieșeau prin nări și urechi?
Cândva ai fost frumoasă
și multe visuri ai umplut cu ființa ta
până atunci când veninul ți-a inundat cochiliile ochilor
și sângele amanților pe care i-ai ucis
s-a răsculat și te-a mânjit cu el.
Te-ai îmbăiat în sânge crezând că vei râmâne veșnic frumoasă
cum a făcut cândva Elisabeta Bathory,
dar te-ai urâțit de tot
și turnul în care ești zidită îți e propriul trup.
Carnea a început să ți se desprindă de pe oase
atârnând ca niște fâșii zdrențuite de cârpă;
ochii să-ți iasă din orbite;
țâțele tale supte de cei pe care i-ai ținut la piept
atârnă ca două bucăți de piele zbârcită,
iar picioarele ți s-au îngroșat, s-au deformat
și au devenit doi butuci cioturoși.

Pe cine ai să mai ucizi acum
amantă a tinerilor aventurieri?
Ce Don Juoani te-ar mai dori,
tu însăți o fostă Dona Juoana...?