Noapte de refugiu în albastru
în cutele-i adânci
unde îngerii din cer doresc
schimbarea la față.

Părelnică lumină
dincolo de malul râului,
ielele joacă
desculțe prin iarbă.

Rămasă pe urme teama,
tăcere înaltă,
femei cu surâsul înșelător
de le cresc pe umeri aripi,

într-un respir atins de boare
unde întunericul haină nu-i este,
stă ascunsă de un fior rece.

Mai aproape-i ajunsul
iubind caldul din așternuturi,

simt o rază în ochiul stâng
unde își face cuib de lumină
soarelui răsărit.

Mâinile din instinct caută
iubita ce nu mai este
și trezit din somn sar,
să inspir aerul dulce și pur.

Ea
face cu evlavie gestul,
se închină cu rugă,
duce mâna la gură,
și împarte sărutul cu mine.