Razele calde se joacă,
Prin blana-i de promoroacă.
Nu e toamnă, da-i albit,
Așa soarta l-a brodit.
.
El e mândru căci în sat,
Șase-s negri, un vărgat,
Patru-s gri, unul pătat,
Iar el, alb-imaculat!
.
Când se plimbă prin ogradă,
Parcă-i un pumn de zăpadă!
Iarna prin strat albicios,
Nu-l mai distingi pe Pufos!
.
Se întinde relaxat,
Dar deodată s-a-ntâmplat,
Ca din balta cea murdară,
Un broscoi voinic, să sară.
.
L-a stropit și l-a pătat,
Pufos este supărat!
Un cotoiaș l-a zărit,
Și doar bârfe a-mpânzit!
.
A strigat în gura mare,
Arțăgos, cu indignare:
-Vedeți cum ne-a păcălit?
Pufos nu-i alb, s-a vopsit!
.
Pufos vrea să le arate
Că-i murdar. Mai într-o parte,
Începu ca să se spele,
Și scăpă de peticele!
.
Dar e mâhnit, ce știți voi?
Supărat e pe broscoi
Și pe cotoiașul care
I-a adus grea defăimare!
.
Ca o morală:
.
Unii stau doar să pândească,
O chichiță să-ți găsească,
Să-ți aducă defăimare,
Dar mă-ntreb, ce obțin oare?
Eu zic că mai mulți dușmani,
Căci răsplata nu-i pe bani!