Alergând prin neagra tină,
Vulpea intră-n vizuină.
Tremurând, stă pitulată,
Că-l întâlnise la baltă,
Pe Martin, și supărat,
A rupt un ram din copac,
Și-a plesnit-o peste coadă,
Cu multă ciudă să vadă
Cât doare, (De scoți suspine!)
Când ești tratat ca un câine!
.
Vulpea într-un colț stătea,
Înciudată bombănea:
-Uf, nu uită niciodată,
Căci eu l-am trimis la baltă,
De a rămas fără coadă,
Și-i frustrat, cu chef de sfadă,
Și pornit să se răzbune...
-Nu te mai văita, pe bune,
A rostit un moș arici,
Stând la umbră în urzici.
.
Ai uitat cum te-ai purtat?
Ai uitat c-a înghețat
Pe baltă, sperând și el,
La un pește mititel?
Trebuia să te gândești,
Că răul o să-l plătești.
Ești crudă, vicleană mare...
Ce mai ține între gheare,
De n-aș fi un ghem de ace,
Vino, leliță, încoace!
.
Un iepuraș speriat,
Ascultând a aprobat
Tot ce a rostit ariciul.
-Eu dacă n-aș fi ca briciul,
Iute-n fugă și atent,
Eram un sos suculent,
La vulpiță în cuptor.
Să vadă că nu-i ușor
Să fii vânat zi și noapte,
Prin lanuri și prin hârtoape.
.
Vulpea plângând, a promis:
-De azi, nici măcar în vis,
N-o să mai miros ariciul.
Nici pe iepurașul Piciu,
Nu-l voi mai goni în vale.
Voi mânca doar iarbă moale,
Doar să nu mai fac vreun rău,
Iată, că îmi pare rău!
Să îi spuneți lui Martin,
Căci cuvântul dat, mi-l țin!
.
A trecut o vreme scurtă,
Vulpea se târî pe burtă,
Prin tufișuri, ierburi mici,
Căutând pui de arici.
Apoi alergându-l tare,
Pe fricosul "Lungi-Picioare",
Ori necăjindu-l pe urs,
A uitat ce și-a propus!
Are ea, blana frumoasă,
Dar este neserioasă!
.
Ca o morală:
.
Știți ce mi-a spus frățiorul?
Un proverb ce sună așa:
"Lupu-și schimbă părul,
Dar năravul, ba!"