Scumpa mea,
ochii mei se lovesc de cer când
te caută
și răniți, alunecă înspre gând, fără țipătul învățat în oglindă.

În căderea lor lină, draga mea,
sărută împăcați, pe sub pleoape,
icoana ta de lumină,
din gene dansând aproape un vals, un ecou de uși spre departe.

Din patul gol săltând
timid, ca într-o încercare de privire,
adulmecă zborul, se-agață de vid
și calm și liniștit se aștern în neclintire.


Iubita mea,
și fără soare, orbii văd.
Privirea lor străpunge forme goale
iar ochii lor, ieșind din univers, nimicul îl ating.

Cu ochii mei din patul gol, eu nu pot să cuprind
distanțe,
dar draga mea, dragostea mea
e mai întinsă decât privirea unui orb. Și e a ta. Cu zborul ei, cu valsul ei, e doar a ta.