Îmi făcusem cuib la poalele Caribdei

și valurile îmi aduceau zilnic

fâșii lungi, mătăsoase de carne

din trupul tău. Mă hrăneam

peste ape cu frumusețea ta

ascunsă sub chipul Scyllei. Frica respira

când așteptam urletul lung, tânguitor

al fiarei. Te devora

dinlăuntrul timpanului înspre urechea în care șopteam

năluciri de iubire. Doar o mână

mai pulsa slab pe umărul tău

apoi se-nchideau porțile strâmtorii

și eram din nou al Caribdei, sfâșiindu-te

sfâșiindu-mă în numele unui dumnezeu

prea rău sau prea prost ca să ne lase

întregi și acasă.