„Grădina Raiului, în seara asta,
E mai pustie” – medita Adam,
Flămând, în timp ce-și urmărea nevasta
Cum rupe frunze fragede din ram.

Pe focul jucăuș, din noua casă,
Ea pune iute oala de pământ,
Din frunze, o ciorbică delicioasă
Prepară făr’ să scoată un cuvânt.

„Dar unde-ți este straiul de culcare?
(Grăi Adam, văzând-o nud) mă tem!...”
Bănuitor, spre oala cu mâncare
Privi și exclamă nervos: „Blestem!

Afurisită, Doamne, fie-mi coasta,
Că trag acuma angaralele!
Nimic nu mai mănânc… În seara asta,
Mă înspăimântă trufandalele.”