strigau toți
din cer atârna o pleată lungă albastră
luna era stinsă și ca un glob spart se rostogolea peste lume
soarele îmi ardea obrazul
un sân imens se dezvelea cu nesaț adulmecând norii laolaltă
zorii intrau în găoace într-un cuib de barză
miezul nopții se strecura printre coapsele mele
și mă rotunjeam
umplându-mă toată de negru

l-ai omorât strigau toți
dumnezeu a murit
strigau

cerul părea un uger nemărginit împroșcând
calea lactee
dădeam în clocot
pântecele îmi sfârteca glasul
și eu strigam
și ei strigau

degeaba îți mai ridici ruga spre cer
l-ai omorât
dumnezeu a murit în tine

și eu strigam și ei strigau
și eu muream și el striga

„Dumnezeu a fost ea!”