câtă frică poți strânge în pumni,
cât sânge și mai ales cât pot pereții
să rezoneze laolaltă cu urletul tău,
rânjetul îți e precum iedera care se furișează pe ziduri
tot mai înalt și plin de întunecare

nu mai e decât o liniște
pe care poți să o bei, pahar cu pahar,
până la sațietate, noroc!
în rest, despre mine îți spun că sunt bine,
atât de bine sunt, oho, că niciodată nu am fost
atât de mort și lucid

jaavrăă, sunt tot aici,
cu nervii întinși și cu venele secționate în toate punctele cardinale
atât de tiptil coboară un alt asfințit
de care încă te bucuri,
ziua aceasta e un coș de gunoi
în care încap restul nimicurilor și toți zeii tăi schimonosiți

alb sunt și cu frica în pumni
pe strasse, în jos, au rămas doar umbrele, gesticulând frenetic,
un nimeni salută un alt nimeni
și eu - un alt mare nimeni - mă bucur
de parcă urmează să mă scurg în canalizare

adevărul e totdeauna al celorlalți
cine știe de unde ai această încăpățânare de a demonstra
că încă ești viu