Când pleci spre fericire, nu ții cont de nimic
Nici de mirosul de clor din sala de așteptare, ce te trage de mână
Insistent. Nu, iți acord atenție mai târziu
După ce mă spăl pe mâini.
Ajung să îmi risipesc privirea pe ceasul perfect neregulat
Ce își face veacul prin gară.
E ca un judecator, stă în mijlocul sălii, iar toată lumea din jurul lui
Stă cu ochii ațintiți la el... poate,poate anunță ceva.
El însă, stă calm, nemișcat, nici măcar vocea nu îi tremură,
Anunță sec: cine nu e gata, să fie sănătos... eu oricum de aici nu plec.
Vorbele de duh, se leagă doar de diavoli și de soții
nu au rațiune. Își știrbesc aproape instant
Și ultimele speranțe la o căsnicie fericită.
Soția zbiară când află că iar bărbatul ei, mort de ...oboseală
Rătăcește de ore bune prin Timișoara.
Ești un bețiv notoriu, aud inconștient, divorțez de patimile tale
Acum.
Răspunsul nu îl înteleg deloc, e parșiv și lipsit de sens, se aude doar in telefon,
Codul e morse așa că renunț să mai ascult.
Așa a decurs schimbul serios de priviri între mine și el,
Între el și ei, și între noi și tu.. nu înțelegeam nimic
Și cu toate astea ne doream același lucru.