Ai obișnuit noaptea să se culce în zbor
pe aripile întunericului în trecere,
florile și ierburile înalte se leagănă
pesemne le ajută vântul să adoarmă.

În zori sunt câteva întâmplări
plimbate prin mirările oamenilor
și bucuria de a fi tras cu arcul în pătrarul lunii.

Nu știu nicio umbră care ar face cu ochiul
în câmpia soarelui de răsărit
pe care tu vrei s-o străbați dimineața
călărind după dropii.

Cerul e mai mult o cupolă
tapetată cu mătase gri-albăstruie
între niște orizonturi liniare
unde gândurile se arcuiesc dezinvolt
ca valurile unei mări într-un golf
cu țărmuri stâncoase.

Seara coboară în cântecul greierilor
cu gabriolete trase de cai înaripați.

Din amvonul zilei pleacă păsările
spre pădurile-n care arde crepusculul,
fâșia tăcerii se extinde,
toate ființele se retrag în sălașul odihnei.

Amurgul uitării prinde-n iubire rădăcini
si-n inima mea se amestecă arșița și răcoarea
ca într-o fântână.