ieri îmi bombardai teritoriile din zeppelinele purtate
o singură dată de altcineva înaintea ta
acum am evadat coborând prin mirosul
clorofilei de vise umede din frunze purtate
o singură dată de altcineva înaintea ta
parașuta o strâng o ascund în scorburile unei inimi bătrâne
părăsită de sânge
nelocuită de păsări
tristă ca tăcerea prinsă în pânza pictată
de penelul văduvei negre

aștept să vină spre mine orașul necunoscut marcat de
semnul ce ridică din umerii osoși ai neîncrederii
cerul se îndepărtează luat de zeppeline
plutind ca niște cântece de balenă
sunetul arde torță îngenuncheată într-o făptură miraculoasă
luminează secretul tău nume purtat
o singură dată de altcineva înaintea ta
palma îmi vine încet din urmă
odată cu suburbiile orașului oceanic
unde din valuri plouă cu aer
unde rigolele sunt înfundate de epavele meteoriților
unde trecătorii au pașii curgători spre izvorul oceanului
iar locuințele îi așteaptă ca niște pești nemișcați
orașul mă înghite cu totul doar visele-mi sunt
respirate de aceea care ți-a purtat numele înaintea ta
cea mai frumoasă dintre amazoanele marine
călărind mareea verticală dintre sufletele noastre

ieri îmi bombardai teritoriile din zeppeline
cuvinte atomice iradiau absorbind orice urmă de viață întâmplătoare
azi mi-ai găsit parașuta ascunsă în inima bătrână
câinii tăi se transformă la marginea orașului oceanic
în timp ce îi hrănești cu bucăți din sânul drept
tu a doua dintre cele care au purtat secretul nume
iubito