o călătorie spre interiorul sufletului
vântul împinge norii prin ochii nemișcați
curând plouă cu oameni pe trotuare
pe spătarul unei bănci atârnă uitat un loden
translucid de atâta uitare prin el se văd mucegăite celule epiteliale
îl îmbrac îmi vine bine probabil că e al meu
anul trecut îl purtam mi-am dat întâlnire
să încercăm să intrăm în suflet am spus
la naiba o călătorie ce părea așa de simplă
( joacă de copil pui mâinile la ochi și numeri până la o sută
timpul încetinește pasăre uriașă bătând din aripi deasupra ta
la cincizeci zboară pleci în căutare urmărind fluturii)
și acum mă împleticesc agățându-mă în sărutul tuturor acestor
roșii umede toxice carnivore pătate de umori
menade care dansează printre menhire munchire strigătele împietrite
pulsând la fiecare zvâcnire din tâmplele mele
jumătăți ale clepsidrei care se răsucește vibrant
un șarpe cu duritatea diamantului sfredelind la fiecare răsuflare a mea

trupul l-a hrănit în toți acești ani
sufletul îmi este încordat ca un făt în poziția cervix
nu este loc pentru ființa mea în el
nu este loc pentru nimeni și nimic
nici măcar pentru moarte


NA. munchire, licență poetică, vezi Edward Munch