Cu ochi de văpaie și suflet sihastru,
Pe schele de doină și mâini fără preț,
Zugravii Moldovei visau în albastru,
Visau în albastru de Voroneț!

Sosiți de aproape, veniți de departe,
Pășind pe legende sub cetini de brad,
Știau o poveste de viață și moarte,
Știau o poveste de rai și de iad

Și-au scris-o privind către slăvi prin ferestre
De dor, de baladă și de leru-i ler,
Sfințind tencuiala cu scule măiestre
Muiate-n ulcioare cu-azururi de cer,

Ca-n toamnă, când codrii sunt galbeni și roșii,
Iar munții se-nvăluie-n neguri ce tac,
Prin zorii de vreme când cântă cocoșii,
Sixtinele noastre să cânte prin veac.

În ochi cu văpăi și cu suflet sihastru,
Pe schele de doină și mâini fără preț,
Zugravii Moldovei visau în albastru,
Visau în albastru de Voroneț!


Notă: Poezia a fost scrisă pe o melodie folk preexistentă, așa se explică cele două abateri prozodice din text.