mi-aduc aminte cum fulgera seninul dinspre cerul acelei iubiri
perfecte inutile soarele părea a fi un voyeurist cumsecade
columbofil de ocazie aruncând o mână de stele pentru combustia zilelor
mai dau o dată jos ortul de pe pleoapă și caut dragostea
sub amarul sâmburilor lipsiți de aripi de zborul roșu
consumat de gurile noastre lacome până mai ieri
oasele mele stau pe lista de așteptare pentru
un transplant în ființa ta
atomii zurlii visează o fuziune nucleară cu ai tăi

acum apăs pe pleoapele unui clavir de lumină
leagăn în diafan nedesfăcutele și neștiutele
sunt aer greu care apasă petalele mă respiri
sunt copacul de toamnă pe retina unei păsări scriind zboruri
cu penele înmuiate în tristețea serenă a seninului
sunt ceas neîntors cu pendulul continuînd să bată între coaste
adulmecat de o fiară cu aripi două universuri paralele
lipite cu clei și oase de balenă
între trădare și extaz există viziunea clipele trec grele ca niște continente în derivă
cu viteza sunetului a luminii plecate plictisite să fie lumină
păianjen încurcat în propria pânză
sufletele noastre trecând prin abluțiuni ulterioare oricărei iubiri
mări naufragiate care bat plajele eterne de la poalele Himalayei
căutând un singur ocean un singur trup
pentru un viitor de o singură secundă