ziua unsprezece la fel
octombrie deschide ochii răsucește arcul luminii
din timpul fagure orele se desprind ruginii
oamenii aleargă prin stup peticesc hexagoanele vieții
zumzăitul lor ploaie de frunze zbârcite
în orașul de ceară toamna devenită regină
se mișcă greoi scuturând aripi de frig

tu deschizi ochii răsucești arcul iubirii
țâșnește viața își naște întrebările în noi
eu mă strâng tot mai mult lângă tine dar nu te ajung
ai un munte înăuntru pe care nu pot să-l urc
până nu aflu răspunsul
omului
care
trece
o
margine
bătând
ritmul
inimii
ei