Când nu vor mai fi munți și bolți înalte,
Când pentru mine totul va fi stins
Și-atunci te voi striga prin marea noapte
Cu șoapte-ndrăgostite și cu vis.

A câta Evă ești, a câta viață
Pe care atunci cândva mi-ai dat-o-n dar,
Aripi mi-ai dat de vultur ce se-nalță
Deasupra-mpărăției de-n zadar.

Și, nici nu știu, de nu-mi erai pe-aproape,
De-aș mai umbla pe-aici cu pas rotund
Ori poate că demult, retras sub pleoape,
Fugeam, de zarva lumii să m-ascund.