plutești
undeva atârnă o cărare printre valuri
strânsă întortocheată
un zbor discret purtat pe vârfurile aripilor
umbrește crestele răvășite
vei dori să grăbești totul
oasele ți se vor umple de apă iar apăsarea
zilei ca o pleoapă rea va trece în sânge

țărmurile se apropie în timp ce rămâi nemișcat
curând simți praful cum te îneacă
zgomotul căruțelor pulsează-n arterele cailor transparenți
negura strânsă în coșurile de nuiele se revarsă pe ulițele târgului
iată casa verde cu vitralii roșii la etaj
ești anunțat de un copil timid
Doamna vă va primi imediat
răsfoiești ziua de mâine
mirat de hainele de scoarță care ți-au crescut între timp
te așezi într-un balansoar podeaua scârțâie vălurit
Doamna coboară pe scara interioară
se prelinge ca o sete amară prin gât
întreabă de ce miroși a ocean dezrădăcinat
și dacă frunzele ude lăsate pe podea sunt urmele tale
scârțâi în curentul dintre vitraliile roșii deschise
frunzele cad șoptind numele tău de azi și
Doamna ți se așează pe genunchi mângâindu-ți fața
ai urme de sare și polen spune
sărutul ei lovește te dezosează îți rupe gândurile și
le împrăștie mâncare pentru păsări roșii de sticlă
te înalți cu Doamna în ramurile care pulsează de sevă albastră

copilul timid își strigă mama
mă strigă cu numele de ieri
ghemuit într-o scorbură
în casa verde cu vitralii roșii sparte

deschid ochii
plutesc
între o femeie și un copil
care privesc dincolo de cer