S-a închis muzeul, sălile sunt goale,
Toți vizitatorii au ieșit pe poartă
Și-ntr-o dioramă, printre-opinci și poale,
În tăcerea serii, două ii se ceartă.

Sare-ntâi cu gura una mai țâfnoasă:
– Am o broderie-atât de diferită,
M-a-mbrăcat o fată, când a fost mireasă,
Și cu fir de aur sunt împodobită!

Nu-s așa, ca tine, ie de duzină,
Am pe piept, pe mâneci, minunate flori,
Sunt croită, soro, dintr-o pânză fină
Și am fost purtată doar în sărbători,

Pe când tu, săraca, miroseai a ceapă,
Nu a levănțică, -așa frumos, ca mine!
– Drept e c-o femeie m-a purtat la sapă,
Însă treaba asta nu e o rușine!

Poate, toată noaptea s-ar mai fi certat,
Însă-ntreg muzeu-a fost cuprins de fum,
Un incendiu mare-n grabă s-a iscat
Și din amândouă a rămas doar scrum.

Morala:
Plini de bogăție sau săraci lipiți,
Buni sau fără milă, proști sau geniali,
Pe a vieții scenă, suntem diferiți,
Dar, în fața morții, suntem toți egali!