o capră îmi mănâncă din palme
se uită la mine
mestecând flori mărunte de câmp
eu calc desculță prin băltoace
îmi văd chipul și sar
de pe un picior pe altul

vântul mă ia de gulerul brodat
mă duce cu el
capra-i tot mai mică
rumegă și zâmbește pe un petic de iarbă
lângă o piatră crăpată în patru

orașul din depărtare mă prinde
în pânza țesută peste noapte
aș putea să mă-nvârt în jurul meu
încât să țin cocorii pe loc

ce toamnă!
mă văd printr-o fereastră
stând cu capul în mâini
cum aș fixa pe un soclu uitarea
din care îmi ridic fața