Am putea recupera ceasurile risipite clipă cu clipă
Golind cerul de crengi până la nesădire,
Doar dacă ne întoarcem prin dicteul formulat în pripă
La vreascuri, fum și cenușă, osmoza somnului-amintire.

Făcându-ne semne din mâinile păsări,
Ne-am rechemat la întâlnirile noastre albe
Pe promontoriul amurgului în flăcări,
Purtând în jurul gâtului mistuitoare salbe.

Am văzut plutind pe mare
Sicrie confecționate din resemnări
În care -nu de mult-
Noi am stins sentimente diamantine
Cufundânu-le în muțenia beznei; din încrâncenări
Consimțeam uciderea lor în fiecare zi de mâine.

Te chem prin ridurile frunții grele,
Complicea mea la acest omor calificat
Să ne autocondamnăm, când ninși vom fi de stele,
La culpă comună în ultimul păcat...