un fel de curgere prin mine însumi


am închis ochii și-am simțit golurile
din noi, dintre noi, degetele ce-nchid pleoapele,
toate acele lumini estompate, umbre vinovate
și simt curgerea lor ca o mușcătură
care nu-și va găsi vadul pietruit, pregătit...
însingurându-ne de atingerea destinului

căutăm mereu lucruri iremediabil pierdute
cu speranța orbului, fără de speranță
dar mereu maculate de trecerile prin noi
sub, dedesubtul absurdului mai avem
ochi pregătiți de-a fi închiși
de simfonia degetelor prelungi

rătăcirile țâșnesc chiar din interiorul cuvintelor
cărțile se îmbolnăvesc de derizoriul din noi
ghilotina gândurilor execută destine
nu păsările poeziei mor, rădăcina lor se rupe

nu vă mai aud în spații largi
doar în golurile lasate de culorile estompate
de sunetul scrâșnit al albastrului
închis precum negrul corbului
de tină