uneori cred că trăiesc într-un imperiu de sigurătate cât vezi cu ochii
odăile mele cardinale sunt reci și goale turnuri ajunse la cerul împărțit de capiteluri în cadrane de timp pietruite grădini pe scări scobite cu vântul tăios ape repezi sub picior oricine am fi consemnați acestui pământ nu credem în teritorii cucerite nici în sfârșitul vreunui imperiu de oameni ars într-o continuă istorie în toată nebunia rămasă și pe care orice nebun ar crede-o formă de normalitate

aș vrea să mai văd o luptă
aș vrea să dau de cineva de ceva de un adevăr care să nu-mi dea astâmpăr fie și de o amăgire orice mi-ar fi de folos când fac mâna vizieră depărtarea mi se pare aproapele meu în vreme de
prea multă pace

mă simt ca-ntr-un tablou de rembrandt
în profil demascat de vremuri cu mâini slăbite și o privire blajină
atâta grandoare într-o iubire fără speranță

(26 nov. 2013)