ceea ce era firesc în dublul tău rol a devenit o anomalie
eternitatea vulgarului devine un manuscris absurd

vorbești despre răbdarea mea?
nu-ți poți imagina câte gânduri am așezat pe genunchi
nu socoti răzvrătirile
dezamăgirea preotului din Heliopolis a cuprins lumina din templu
și uite cum privim la cocoașa adunată
ca niște străini
răsfirați de cenușă și bătuți de ploi
construim ziduri secetoase
și le numim averi
vrei să înțelegi sensuri și lași să-ți curgă pe tâmple viața

filosofia devine un sumar tragic
un raport spre alte speranțe
continui să-ți târăști picioarele spre o lume prea înaltă
să-ți auzi sângele țipând a sete
să-ți burdușești nopțile cu vise
dar preferi să înțelegi depărtările
chiar dacă nu le ajungi niciodată