Să naști un copil înseamnă să dai de lucru morții.
Să o ții ocupată. Să-i dai peste mînă.
Privesc în ochii fiilor mei prin care văd roți
rostogolindu-se prin cîmpuri de lavandă pe care
ei le numesc „patrie” și le desenează la școală.

Moartea merge rar la școală. Cînd merge
la școală, e stingheră și ea ca o fetiță orfană de ziua mamei.

Să naști un copil înseamnă să îmbeți moartea cumplit.
Dumnezeu rîde în barbă și-i spune: „Ãștia micii
o să-ți facă ficații praf!” O fetiță orfană,
cu rochiță roșie, prin patria de lavandă,
inventează tot felul de roți. „Stai cu mine”, spune ea,
întinzîndu-mi o roată de la carul Arhanghelului Gabriel.
„Primăvara se nasc mulți pui”, îi spun.

Și moartea umblă
nebună, cu capul plesnind de durere și cu ficații praf.
O năclăiesc ierburile crude și laptele fierbinte
din miriade de țîțe.

Privesc în ochii fiilor mei și mi-e milă de ea.