Se vor a fi mai mari prin vreme, la vorbe literare și pesemne
Că nu au loc în haina lor, atunci când simt că doar un dor
Îi tot apucă să se-adape, acolo unde nu sunt ape
Ci doar ele vorbele se rostesc, chiar și când mai puțin gândesc.
E loc pe lume pentru toate, cu bune, rele și se poate
A trece peste ce nu-ți place, și-a arăta că tu ai pace
Cu tine însuți și mai mult, cu cei din jur, și-i un tumult
De gânduri pe care de socot, eu, tu sau noi le aruncăm, cu tot
Cu răutăți și chiar mai mult: ce simplu e a ataca un “mut”
Când tu ai haita ta cu tine și te întrebi când ești în sine
Dacă e bine ceea ce faci, atunci când crezi că ești un vraci.
Nu mai privi de sus când încă, nu ai dovada cea adâncă
A recunoașterii pe care, o tot tânjești în gura mare
Și o aștepți de unde nu-i, e tristă viața când te-ncui
În cercul tău uitat de lume, e greu să ai un bun renume
Chiar și atunci când te ajută, acei ce sunt ca tine-o sută.
Te rog dar Doamne să îi ierți, că poate au fost și ei drepți
Și vor veni la starea înțeleaptă, nu prea târziu, căci stau și-așteaptă
Ale mele gânduri bune, către ei, mai vreau a spune
Să mai pot a zice doar, timpul nu trece-n zadar
Așezând pe fiecare, la locul ce-i cuvenit sub soare.