scriu pe papirusuri nenumărate
odaia mea e plină de hârțoage
cobor în cramă să dau cep la doage

când timpul se oprește-n albe grații
maestrul scrib o clipă să se roage
empatizează cu surori și frații

în viciul morții de a scrie stau și eu
dar moartea greu îmi mai descoase
o poezie tandră de pe oase
când nu te știe decât Dumnezeu