Sub cupola timpului
Peste mii de rămurele, din copacul vieții mele,
Nuc, în zodiac vestit,
Păsări multe s-au oprit, ca-n grădina primăverii,
Simfonie colorată de păsăresc ciripit…
Ciori ce croncăneau aiurea, să fie luate-n seamă,
Târg de negre vechituri…
Cuci mândri cu sur penaj și ecouri lungi în glas,
Părăsind progenituri…
Mierle slugi cu a poftei bârfă
Ce clipe neprețuite, zadarnic și-au întinat…
Toate s-au înghesuit să-mi spulbere visul vieții
Din copacul destinat.
Dar pe creanga cea de aur, a sufletului răvășit,
Dumnezeu a slobozit,
Veselă să ciripească o pasăre fermecată,
Ca o liră din Olimp.
Muză altruistă, dulce, ca mierea din fagure,
Cu o viață nepătată, dar și fără de sfârșit.

Când în pomul vieții mele,
Înțelepciunea s-a oprit,
Darul meu, cel mult visat,
Neînvins de păsărime, fericit m-a abordat.
Viața sfântă a Înțelepciunii,
M-a făcut un om bogat.
15-01-2014