scribegia e moarte de litere nenăscute
nu mor azi ci mor mâine nenăscute ieri
scot călimara și tocul că nu-mi aflu locul
implodez deseori în zeci de culori
spre a te picta pe tine icoană

asuprit de goană prin zeci de culori
te pictez așa cum mi te aduc aminte
cu un dinte de mestecat stihuri
atârnând de buza de jos
eu am un joss simplu de templu
pajiștea din interiorul tău o contemplu
ca pe un monument al naturii umane

asuprit de goană te pansez în icoană
cu tot atâtea culori pe câte îți sunt rănile
cănile se ciocnesc în speluncă eu visez la luncă
aceea în care ne pansam buzele cu sărutul
reanimându-ne inimile împietrite căci fripte
au fost de vremuri tulburi
după ce goi fusesem amândoi
am gustat din Măr arătându-ni-se un Adevăr
de frunză