De la fereastra lui vedeam tramvaiul,
Care trecea spre Casa Presei sau Ghencea.
De la etajul doi oamenii nu erau mari,
Dar destul de mici încât să-i prind cu degetele.

Am petrecut mult timp la fereastra lui
Îmbrăcată ziua și în sânii goi noaptea,
Și îmi plăcea pictura nocturnă pe sticlă,
Șuvițe curgând pe clavicule, spre sâni.

În geam i se reflecta părul blond și ciufulit,
Învăluit în rotocoale de fum de țigară,
Iar lumina îi desena brațele și fiecare mușchi
De care mă apucam când intra.

Din când în când, întorceam capul spre el,
Ascultând jazz, vedeam cum îi zâmbesc ochii
Și mă întrebam care îmi place mai mult,
Cel verde sau cel albastru?

N-ar fi ghicit nicio secundă că, de fapt,
Nu mă interesau oamenii și nici peisajul,
Ci stăteam la fereastră să-mi calmez inima
Care gonea cu viteza tramvaiului 41.