dacă din cosmos cineva ne-ar surprinde
linia frântă a pașilor
ar rămâne uimit cât de mult aduce cu noi
desenul ei complicat

iei de pe jos pasărea învelită în aripi
pe ochii ei stinși omul de zăpadă și-a pus o dorință
și acum stă în cap
vrea să aibă mintea limpede până la sfârșit

pe o stradă-nfundată se-aprind felinare
e jocul
în care ne găsim întorcând fața

liniștea pictează la șevalet
din vârful pensulei mă-ntind pe pânză încet
rămân nemișcată. sunt vie și nasc
lumina plăpândă bate cu pumnii în carne