când iubești e bine salvarea să aștepte la ușă
rugăciunea ajută mai puțin decât apa de gură
aerul dintre trupuri dispare
orice obiect de care te poți sprijini are
cardinalitatea unui crucifix

ești pe o insulă atingi acel punct
în care oricât ai dori mai departe nu poți ajunge
te întorci în tine și te cutreieri
cu voluptatea întâiului împlinit

tot ce ți-ai imaginat vreodată se adeverește
tot ce n-ai crezut ți se întâmplă iar tu primești
cu teama că oferi niciodată destul
ierți și te ierți de atâtea ori încât
păcătuirii îi dispare rostul

[...]

oricât de întuneric ar fi repeți neîncetat
"dă, Doamne, să nu intre cineva să aprindă lumina!"
n-ai coborî din pat nici dacă ți s-ar striga prin ușă
"ieși iute, deasupra ta/îl îngroapă pe Moș Crăciun..."

urăști sărbătorile din prima iarnă în care
tatăl tău a plecat să îți aducă un brad
și nu s-a mai întors
de atâta privit gâtul îți amorțește
în jurul tău crește iarba apoi plouă iar ninge
tu te colinzi cu voluptatea întâiului părăsit

perfecțiunea fulgilor te convinge că ești singurul vinovat
dacă și în tine lumina ar fi la fel de puternică
pe toți cei dragi i-ai întoarce din drum

[...]

te trezești la jumătatea nopții fără un motiv anume
în tine mor cuvinte ai nevoie de pagini să le îngropi
ar trebuie să bocești să aprinzi lumânări
sau altceva la ce nu te-ai priceput niciodată
în loc de asta începi să cauți albului imperfecțiuni

apoi tot fără motiv îți vine în minte că probabil
dacă artiștii nu ar fi devenit rebeli
mama ta tot de un războinic s-ar fi îndrăgostit
pentru tine n-ar fi nici o diferență dacă idolul
ar merge la moarte sau la femei

pentru ceilalți nu ar fi la fel
de câte ori zăpada intră în pământ
tatăl nostru moare
rămân să ducă mai departe numele neamului
schilozii care joacă rolul morilor de vânt




[fulgii ar depune mărturie însă întâia oară a nins
înainte să existe judecată]