marea agită pescăruși lichizi cu vântul frivol
geamul meu fără strălucire nu-mi dă voie să deslușesc
cenușiul pod spre dimineață îmi așteaptă silueta
plimb nerăbdarea în brațe dar se zbate sare aleargă
până la intrare și înapoi îmi pun haina în care țin sufletul
de o veșnicie de cald nu l-aș da nimănui pe toată flota
îmi potrivesc în mine trupul și mai plăpând decât îl știai
forfotit de gânduri de singurătate de dorință de golul tot
mai adânc un deșert marin cât spaima de a nu te mai
întoarce înlăuntrul meu frigul devastator prin ape iubind
mă las dusă ca un vapor comandante ai știut să înfrunți orice
furtuni doar pe ea nu ai putut-o potoli cu nicio manevră de salvare

cobor după farul iluziilor în grabă pe chei mă întâmpină un
dor mirosurile de fier tăinuite în pielea ta ca niște comori
tonele de sare uscăciunea buzelor germinând mai jos pomeții acoperiți
preistoric îmi ești când mă ridici în brațe ca pe o pulpă de carne
cu mine îți astâmperi foamea unui timp care știe cel mai bine despărțirea

un mesaj în sticlă marea la picioarele mele prevestește
mă aplec o destup citesc pe țărmul cărei femei ai acostat

(8 feb. 2014)