m-am întrebat adesea cum se naște o caligrafie pur sânge
sau o ordine perfectă a cifrelor într-un număr mai lung
nimeni nu a putut răspunde și în liniștea lăsată
am putut auzi împreună din bucătărie
ploaia căzând pe acoperișuri

așa am învățat cum este în viață
clipești o dată și declanșezi o explozie
clipești de două ori și soarele devine fără sens
rămâi singur într-o intersecție imaginară și dragă
la fel de intens circulată ca una din orașele mari unde
străzile puse sandviș vomită mașini de dimineață până în vise

doar noaptea îmi permit să las priviriea să fie linsă de sânge
tâmpla murdară ca o mârțoagă venită de pe câmp
o rezem de culorile din schimbul trei
ce se întind pe geamul tramvaiului
vă aflați aici! îmi răspunde reflexia
dar aici este frig
din mersul legănat al vagonului becurile de iluminat par ochii splălăciți ai unui nebun
fularul albastru este singura realitate care-mi apasă pieptul cu un alt piept
scot mâinile din buzunare pentru că îmi lovesc unghiile de chei și telefon
nu suport asta
cum nu am suportat niciodată să fiu copil

nu merg departe știu că oriunde m-aș ascunde
până la urmă tot mă ajunge o apă sub formă de aer și mă înec
tușind până mă dau de gol și vin uriașii ca în vara aceea
mă scot de ceafă afară din dulap unde abia ce învățasem
alături de ceilalți
trăitul ghemuit